,,Și noi avem dreptul la muncă!,,

Agenția de Consultanță și Afaceri Română în parteneriat cu Forum Group în calitate de Beneficiar, Fundația Centrul Parteneriat pentru Egalitate – CPE și Asociația EDUTECO implementează proiectul “Și noi avem dreptul la muncă!”, POSDRU/165/6.2/S/143094, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 ’’Investeşte în oameni’’.

Când şi unde?

Durata proiectului este de de 18 luni şi se implementează în perioada aprilie 2014 – octombrie 2015 în regiunile Bucureşti – Ilfov, Sud – Muntenia și Nord – Vest.

Obiectiv general:

Îmbunătățirea integrării grupurilor vulnerabile și eliminarea barierelor cu care aceste grupuri se confruntă în încercarea lor de a obține un loc de muncă și de a se integra în societate, prin furnizarea de servicii de consiliere şi orientare profesională şi cursuri de calificare/recalificare adaptate nevoilor particulare ale grupului ţintă.

Cui ne adresăm?

• persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile (persoane de etnie romă, persoane cu dizabilităţi)
• personalului angajat al agenţiilor publice/private care furnizează servicii sociale şi de ocupare grupurilor vulnerabile
• reprezentanţilor organizaţiilor cu rol în sprijinirea persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile

Cum vom realiza ceea ce ne-am propus?

• prin furnizarea programelor de formare profesionala pentru 900 de persoane in urmatoarele ocupatii florar decorator, parchetar, lucrător poligraf, lucrător în tâmplărie, lucrător în tricotaje – confecţii, lucrător în alimentaţie, lucrător în comerţ, cameristă, brancardier, operator introducere, validare şi prelucrare date.
• prin înfiinţarea, dezvoltarea şi susţinerea a 3 centre de incluziune socială în care se vor desfăşura activităţi de asistenţă socială şi orientare profesională pentru grupurile vulnerabile
• prin sesiuni interactive de consiliere şi de dezvoltare personală,
• prin organizarea de grupuri de discuţii, grupuri de sprijin,
• prin organizarea de ateliere de dezvoltare şi cunoaştere personală
• prin organizarea de programe de formare profesională în meseria de “Consilier vocaţional” pentru angajaţii instituţiilor sau organizaţiilor implicate în sprijinirea acestor grupuri.
• prin campanii de informare şi promovare în vederea schimbării atitudinilor sociale ale grupurilor vulnerabile
• prin organizarea de workshop-uri, dezbateri, care au ca scop facilitarea accesului pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile
• cercetări, studii şi analize privind identificarea nevoilor specifice ale persoanelor din diferite grupuri vulnerabile

Grup țintă:

Grupul ţintă este alcătuit din 1000 de persoane aparţinând grupurilor vulnerabile, distribuite astfel: 800 persone de etnie romă, 100 de persoane cu dizabilităţi, 100 de persoane, angajati ai agenţiilor publice/private care furnizează servicii sociale şi de ocupare grupurilor vulnerabile.

Proiecte pentru tineri

Agenţia de Consultanţă şi Afaceri Română:

Încurajează tinerii și îi susține în asumarea activă și responsabilă a rolului de promotori ai schimbărilor pozitive și durabile la nivelul comunității de apartenență;
Susține dezvoltarea aptitudinilor organizatorice și de conducere ale tinerilor prin responsabilizarea și implicarea lor activă în viața comunității;
Promoveaza multiculturalitatea, toleranța și valorile europene prin implicarea în diverse activități a tinerilor;
Recunoaște și încurajează voluntariatul ca instrument de educație non-formală și stimulare a participării civice a tinerilor;